Jordan Chiles a descris senzația pe care a trăit-o atunci când a pierdut medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva a făcut mărturisiri și despre fostul ei antrenor.
În cadrul unei conferințe de presă ținută de Forbes Power Women’s Summit, Jordan Chiles a făcut dezvăluiri despre felul în care s-a simțit în momentul în care a aflat ce decizie a luat Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice.
Sportiva din SUA a recunoscut că după experiența nefastă de la Jocurile Olimpice de la Paris a simțit cum își pierde dragostea pentru sport, ea mărturisind că a trecut printr-o experiență similară și în anul 2018, atunci când a fost abuzată „emoțional și verbal” de antrenorul ei.
„Cel mai important pentru mine e faptul că am fost deposedată chiar de recunoașterea performanțelor mele, nu doar a celor sportive, ci chiar și de cele personale.
Pentru mine, tot ceea ce s-a întâmplat nu are legătură cu medalia. Este vorba de culoarea pielii mele, despre faptul că am muncit pentru a ajunge la această performanță sportivă.
Am simțit că totul se destramă în jurul meu. La fel ca în 2018, și acum am simțit că îmi pierd dragostea pentru sport. Atunci am avut de-a face cu un antrenor care m-a abuzat emoțional și verbal, pe vremea aia nu aveam capacitatea de a mă face auzită. Acum resimt aceeași pierdere, mai ales că că nu sunt mulți cei care m-au susținut…”, a spus Jordan Chiles, în timpul conferinței de presă.
De altfel, Jordan Chiles a spus că nu se va da bătută și că va face tot posibilul pentru ca medalia de bronz de la Jocurile Olimpice să reintre în posesia ei. În acest sens, americanca a formulat un apel la Tribunalul Federal Elvețian prin care speră ca hotărârea TAS să fie anulată.
„Dar am făcut istorie și voi continua să fac istorie! Întotdeauna voi merge înainte. Acum mă confrunt cu unul dintre cele mai provocatoare momente pe care le-am întâlnit în cariera mea. Credeți-mă când spun că am avut multe astfel de momente.
Voi aborda și această provocare la fel ca și pe cele precedente și voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se va face dreptate. Cred că la sfârșitul acestei noi încercări cei care dețin controlul vor face ceea ce trebuie”, a mai declarat gimnasta Jordan Chiles.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER